Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Mihai Ghimpu la copiii din…

Mihai Ghimpu la copiii din localităţile sinistrate, care se odihnesc la Eforie Sud

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, s-a întîlnit astăzi, în staţiunea Eforie Sud din judeţul Constanţa, cu cei circa 300 de copii din Republica Moldova, dintre care185 din localităţile afectate de inundaţii, cărora conducerea României le-a oferit o vacanţă în această zonă.

Şeful statului s-a familiarizat cu condiţiile de trai şi odihnă, care le-au fost oferite pentru perioada 14 – 20 august celor circa 300 de copii, dorindu-le să aibă parte de o vacanţă frumoasă. Conducerea taberei, unde se vor odihni copii din Republica Moldova, l-a informat pe Mihai Ghimpu că aceştea vor avea parte nu numai de un amplu program cultural, dar şi de unul de excursii în diferite zone ale României.

În cadrul discuţiilor cu copii din localităţile afectate de inundaţii, Mihai Ghimpu a menţionat că conducerea Republicii Moldova va depune toate eforturile pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor, iar familiile, care şi-au pierdut casele vor fi asigurate cu locuinţe pînă la finele toamnei curente.